Acasă » Vedete » S-a aflat! Când își va boteza Nicole Cherry fetița și cine vor fi nașii Anastasiei

S-a aflat! Când își va boteza Nicole Cherry fetița și cine vor fi nașii Anastasiei

De: Luciana Polite 06/04/2022 | 11:47
S-a aflat! Când își va boteza Nicole Cherry fetița și cine vor fi nașii Anastasiei
Nicole Cherry, Florin Popa și Anastasia. Sursă foto: Facebook

Cântăreața Nicole Cherry a anunțat când va avea loc botezul fetiței sale și ce nași va avea cea mică. Artista a dezvăluit că este vorba despre persoane foarte apropiate ei, pe care îi consideră prieteni de familie. Evenimentul nu este singurul anunțat, pregătindu-se și de cununia civilă. 

Nicole Cherry a spus într-un interviu când va avea loc marele eveniment. Cântăreața și iubitul său, Florin Popa, au mărturisit că fiica lor, Anastasia, are deja vârsta la care poate fi botezată, iar evenimentul este deja organizat. 

„Am reușit să organizăm cât de cât botezul, am parte și de ajutor, recunosc. Nu aș fi putut să mă descurc singură, pentru că avem destul de mulți invitați, fiind și prima petrecere mare, ne-am dorit să avem toți oamenii pe care îi iubim alături de noi, e o listă foarte mare, chiar nu mă așteptam și ne-au și răspuns pozitiv mulți dintre ei”, a spus Nicole Cherry. (CITEȘTE ȘI: Elena Chiriac de la Survivor România s-a cuplat? Cine e bărbatul celebru din viaţa ei)

Nicole Cherry a stabilit data. Când va spune „da” și o va boteza pe Anastasia

Nicole Cherry a dezvăluit faptul că marele eveniment va avea loc în luna mai. Botezul Anastasiei nu este singura ocazie specială care va fi sărbătorită. Artista și Florin Popa s-au decis să-și unească destinele în aceeași zi. 

„Cumva va avea loc cununia noastră practic, dar pe cea religioasă o vom păstra pentru un eveniment din viitor. Dar va avea loc cununia, pur și simplu vom spune DA și ne vom axa pe evenimentul Anastasiei, pentru că vrem să fie despre ea, nu despre noi”, a spus Nicole Cherry. 

Cu privire la cei care o vor năși pe fata lui Nicole Cherry, vedeta a spus că este vorba despre prieteni de familie care le sunt foarte apropiați. Nașii de cununie vor fi prieteni de-ai cuplului, care vin din partea viitorului său soț. 

„Nașii vor fi prietenii noștri de familie, pe care îi cunosc eu de foarte mult timp, de la 14 ani, sunt nașii Anastasiei, iar nașii de cununie vor fi oamenii apropiați sufletului nostru, din partea lui Florin”, a adăugat Nicole Cherry. (CITEȘTE ȘI: Adela Popescu este din nou însărcinată? Prezentatoarea TV a făcut anunţul în direct: „Îl fac pe numărul patru”)

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă citeste mai mult
Parteneri
El este marele câștigător Survivor All Stars 2024 de la Pro TV! Cine ia premiul de 100.000 de euro
El este marele câștigător Survivor All Stars 2024 de la Pro TV! Cine ia premiul...
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
INCREDIBIL! Primele imagini cu noul iubit al Simonei Halep! E un milionar cu 25 de ani mai în vârstă ca ea!
INCREDIBIL! Primele imagini cu noul iubit al Simonei Halep! E un milionar cu 25 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Ce se întâmplă dacă apeși „cancel” de două ori la bancomat. Funcționalitatea cunoscută doar de programatori
Ce se întâmplă dacă apeși „cancel” de două ori la bancomat. Funcționalitatea cunoscută doar de...
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Un bărbat a montat camere ascunse în bucătărie ca să vadă ce-i pune soția în cafea, care avea un gust tot mai ciudat
Un bărbat a montat camere ascunse în bucătărie ca să vadă ce-i pune soția în...
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Vero Căliman regretă plecarea din “Gașca Zurli”? „În continuare mă gândesc”. Cum se înțelege actrița cu Mirela Retegan
Vero Căliman regretă plecarea din “Gașca Zurli”? „În continuare mă gândesc”. Cum se înțelege actrița...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu îmi mai dădea ghiozdanul să mă duc la școală. Mă trimitea cu punga.”
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a făcut anunțul trist în urmă cu câteva ore: „Nu știe nimeni nimic de el”
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
 Două scule PARKSIDE, foarte căutate de MEȘTERI, apar în oferta LIDL
Două scule PARKSIDE, foarte căutate de MEȘTERI, apar în oferta LIDL
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Ce nu s-a văzut la TV, în marea finală de la Chefi la cuțite! Câștigătorul a spus tot adevărul, după plecarea celor trei chefi: „Se vede că...„
Ce nu s-a văzut la TV, în marea finală de la Chefi la cuțite! Câștigătorul...
Ce pățești dacă ai băut o sticlă de apă din supermarket înainte să o plătești. Ce spune regulamentul, de fapt
Ce pățești dacă ai băut o sticlă de apă din supermarket înainte să o plătești....
Locul din România cu o arhitectură unică. Turiștii sunt fascinați: “Ceva deosebit”
Locul din România cu o arhitectură unică. Turiștii sunt fascinați: “Ceva deosebit”
Marele actor a încetat din viață din cauza unui stop cardio-respirator. Moartea lui a îndoliat toată România
Marele actor a încetat din viață din cauza unui stop cardio-respirator. Moartea lui a îndoliat...
Este jale mare în clanul Corduneanu. Ce face Beleaua Adrian după moartea liderului
Este jale mare în clanul Corduneanu. Ce face Beleaua Adrian după moartea liderului
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Zelenski a mers la Harkov în apropierea noii linii a frontului. Liderul ucrainean a descris situaţia drept extrem de dificilă
Zelenski a mers la Harkov în apropierea noii linii a frontului. Liderul ucrainean a descris...
Apare un nou ITP în România. Este obligatoriu să depuneți această cerere
Apare un nou ITP în România. Este obligatoriu să depuneți această cerere
Rețetă de șnițel vienez. Secretul bucătarilor austrieci
Rețetă de șnițel vienez. Secretul bucătarilor austrieci
Cine i-ar fi ajutat pe copiii criminali ai vrăjitoarei Sidonia să scape din pușcărie. Interlopii s-ar fi lăudat că au plătit o sumă uriașă, în euro
Cine i-ar fi ajutat pe copiii criminali ai vrăjitoarei Sidonia să scape din pușcărie. Interlopii...
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
Cum reușește Paula Seling să aibă un păr lung și strălucitor. Trucul la care apelează artista
Cum reușește Paula Seling să aibă un păr lung și strălucitor. Trucul la care apelează...
Metoda simplă prin care obții o producție triplă de castraveți. Secretul pentru a avea o recoltă bogată în grădină
Metoda simplă prin care obții o producție triplă de castraveți. Secretul pentru a avea o...
Armata puternică din Europa care va beneficia de o armă de top. Poate fi folosită pe uscat, în aer şi pe mare și poate schimba soarta unui război
Armata puternică din Europa care va beneficia de o armă de top. Poate fi folosită...
×